Elevii intră de astăzi în vacanţa mare

Elevii intră, începând de astăzi, în vacanţa de vară. Potrivit calendarului oficial stabilit de Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, cursurile se încheie astăzi, 17 iunie, şi se vor relua luni, 12 septembrie.

Cu doar câteva zile înainte de sfârşitul anului şcolar, ministrul Educaţiei a anunţat că din toamnă, anul şcolar va avea mai puţine vacanţe, vacanţa dintre semestre fiind anulată. În schimb, vacanţa de iarnă se va prelungi cu o săptămână şi va fi de trei săptămâni în loc de două, iar vacanţa de primăvară va fi şi ea de două săptămâni şi nu de una, aşa cum era până în prezent.

Semestrul I al anului şcolar 2011-2012 începe, aşadar, luni, 12 septembrie, şi se va încheia în data de 23 decembrie. În acest interval, va fi o vacanţă de o săptămână, acordată doar copiilor din ciclul primar, în intervalul 22 – 30 octombrie. Vacanţa de iarnă începe în ajun de Crăciun, în data de 24 decembrie, şi se va încheia în data de 15 ianuarie 2012. Semestrul al II-lea începe luni, 16 ianuarie 2012, şi se încheie pe data de 22 iunie 2012. Vacanţa de primăvară va fi acordată elevilor în intervalul 7 – 22 aprilie, după care semestrul continuă până în data de 22 iunie. Elevii vor reveni la şcoală pe 9 septembrie 2012.

Chiar dacă Ministerul a modificat structura anului şcolar, anul şcolar 2011 – 2012 va avea un număr egal de zile cu anul şcolar 2010 – 2011.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s