A murit preotul Pascu Mihai – Dumnezeu să-l odihnească

Preotul de la biserica „Tuturor Sfinţilor“ din Buzău a murit în accident, la Eforie.

În data de 14 iunie 2011, Preotul Mihai Pascu de 65 de ani, împreună cu soţia (Marilena Pascu de 63 de ani) au murit într-un tragic accident de maşină, pe şoseaua ce leagă staţiunile Eforie Nord de Eforie Sud, marţi, în jurul orei 11.00. Familia preotului, împreună cu nepoţelul de 5 ani (Florin S) se afla într-o Dacie (BZ-03-SFZ), când acesta a întors pe linie continuă, fără să se asigure. Din partea opusă venea un Fiat Punto cu număr de Constanţa. În urma impactului cei trei pasageri din Dacie au fost răniţi grav, doi dintre ei fiind transportaţi la spital. Preotul Mihai Pascu a murit pe loc, iar astăzi dimineaţă, a murit şi preoteasa, singurul supravieţuitor fiind nepoţelul, de 5 ani. Preotul Mihai Pascu ce a fost numit în august 1981 preot la Tăbărăşti, a absolvit Seminarul Teologic din Buzău (1961-1966), apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (1966-1970). În perioada 1990-1996 a fost ales în funcţia de protopop al Parohiei Buzăului. În anul 1996 şi-a încheiat misiunea la Tăbărăşti fiind numit preot paroh la biserica Tuturor Sfinţilor parohia Eroii din Buzău. Sursa: News Buzău.ro

Preotul Mihai Pascu ce este numit in august 1981 preot la Tabarasti, a absolvit Seminarul Teologic din Buzau (1961-1966), apoi Facultatea de Teologie Ostodoxa din Bucuresti (1966-1970).

In perioada 1990-1996 este ales in functia de protopop al Parohiei Buzaului. In anul 1996 isi incheie misiunea la Tabarasti fiind numit preot paroh la biserica „Tuturor Sfintilor” parohia „Eroii” din Buzau.

Printre realizarile parintelui Pascu putem aminti refacerea catapeteasmei, constrieste o noua clopotnita si impresmuieste cu gard biserica si cimitirul, deasemenea doteaza biserica cu carti de cult noi; inoieste toate odoarele (mai putin chivotul); a tencuit exteriorul cu praf de piatra, a inlocuit invelitoarea.

Dumnezeu să-l odihneasca.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s