Alimentarea cu apă din Bentu, doar după plata datoriilor

dtru-dragomir

“Din arieratele de 1,1 milioane lei, am rămas cu datorii de doar 400.000 lei”, susţine primarul Dumitru Dragomir
Pentru acest an, şeful administraţiei publice locale din Gălbinaşi consideră că o prioritate va fi realizarea documentaţiei pentru alimentarea cu apă a satului Bentu, astfel încât să încerce găsirea unei surse de finanţare pentru lucrările de execuţie.
Motivul care îi dă speranţe primarului Dumitru Dragomir îl constituie faptul că, la sfârşitul anului trecut, administraţia publică a reuşit achitarea unei părţi din datoriile cumulate până la preluarea mandatului. Primarul Dumitru Dragomir susţine că administraţia locală cumulase datorii de circa 1.100.000 lei, banii fiind cheltuiţi pentru asfaltarea a 2,9 km de drumuri şi pentru executarea unui foraj de apă în satul Bentu, plus alte lucrări. Ulterior, din aceste ariarate au fost plătite 700.000 lei, primarul Dumitru Dragomir sperând să reuşească stingerea acestei datorii în acest an. “Din arieratele de 11 miliarde lei vechi s-au făcut compensări de trei ori şi la ora actuală am rămas cu datorii de doar patru miliarde. În aceste condiţii vrem ca anul acesta să scăpăm în primul rând de datorii şi să facem proiectul, iar anul următor să trecem la execuţia sa. O să încercăm să obţinem bani prin Ordonanţa 577 sau prin alte programe de finanţare, pentru că acest proiect chiar este necesar, deoarece trebuie continuată investiţia”, ne-a declarat primarul Dumitru Dragomir.
Primarul buzoian a mai precizat că, în prezent, apa se furnizează în sistem centralizat în satele Tăbărăşti şi Gălbinaşi, cu investiţii realizate printr-un proiect în baza Ordonanţei 7, în timp ce la Bentu există doar un foraj, fiind nevoie de distribuţie.
Totodată, primarul Dumitru Dragomir consideră că pentru această investiţie va fi necesară suma de 500.000 lei, bani necesari pentru aproximativ nouă kilometri de reţea principală şi pentru staţia de apă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s